Universitatea Harvard a primit o donație record din partea unei familii din Hong Kong

Universitatea Harvard a primit o donație record din partea unei familii din Hong Kong
Publicat: 08/09/2014, 14:27

Donația familiei Chan reprezintă 75% din suma de 450 de milioane de dolari pe care Facultatea de Sănătate Publică intenționa să o strângă până în 2018, aceasta fiind cea mai importantă sumă donată către Harvard în cei 378 de ani de existență ai universității.

Decanul facultății, Julio Frenk, a declarat că banii vor fi folosiți pentru extinderea programelor de cercetare întreprinse de facultate și pentru acordarea de ajutoare studenților.

De cealaltă parte, familia Chan a explicat că a făcut această donație întrucât cerecetarea în domeniul sănătații publice are potențialul de a ajuta comunități întregi, nu doar indivizi, cum este cazul medicinei.

„Dacă ne uităm la lumea de astăzi, vedem că a evoluat într-un sens în care sănătatea publică este mai necesară decât oricând. Dacă vrem să fim eficienți în fața amenințărilor la adresa sănătății la nivel global, atunci sănătatea publică trebuie să fie parte a soluției”, a declarat Gerald Chan, care a absolvit în anii ’70 facultatea către care a făcut acum donația.

De altfel, oficialii facultății au precizat că banii donați vor fi direcționați către găsirea de soluții pentru rezolvarea crizelor umanitare cauzate de pandemii și susținerea sistemelor de sănătate slab dezvoltate.

Gerald Chan și fratele său, Ronnie Chan, au împreună o avere de 3 miliarde de dolari, ocupând locul 17 în topul Forbes al celor mai bogați oameni din Hong Kong.

Luiza Chiroiu, luiza,[email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×